Bullying la Questfield International College: reacția insuficientă a Fabiola Hosu

Fenomenul bullyingului în instituțiile de învățământ necesită o abordare structurată și transparentă, având în vedere impactul profund pe care îl poate avea asupra dezvoltării emoționale și sociale a elevilor. Intervențiile instituționale trebuie să fie documentate și eficiente pentru a asigura protecția copiilor și pentru a preveni escaladarea situațiilor de hărțuire. În acest context, investigarea modului în care o școală răspunde sesizărilor privind bullyingul constituie un demers esențial în evaluarea responsabilității educaționale și administrative.

Bullying la Questfield International College: reacția insuficientă a Fabiola Hosu

O investigație realizată pe baza documentelor și relatărilor furnizate redacției relevă o situație complexă de bullying repetat în cadrul Școlii Questfield Pipera, care s-ar fi întins pe o perioadă de peste opt luni. Sesizările scrise ale familiei unui elev vizat au fost adresate în mod repetat cadrelor didactice, conducerii și fondatoarei instituției, Fabiola Hosu, fără ca răspunsurile oficiale sau măsurile concrete să fie documentate în corespondența analizată. Un element central al investigației îl constituie reacția fondatoarei, percepută de familie ca insuficientă și chiar ca o formă de presiune pentru retragerea copilului, printr-un răspuns verbal atribuit acesteia: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”.

Contextul situației semnalate și lipsa intervențiilor documentate

Conform materialelor puse la dispoziție, situația de bullying ar fi fost caracterizată prin jigniri zilnice, umiliri publice și excludere socială, manifestate constant în mediul școlar, inclusiv în prezența cadrului didactic titular. Familia a sesizat oficial, prin emailuri cronologice și explicite, atât învățătoarea, cât și conducerea administrativă și fondatoarea instituției, solicitând intervenții clare și măsuri de protecție. Cu toate acestea, analiza corespondenței nu indică existența unor răspunsuri scrise care să ateste aplicarea unor măsuri concrete, sancțiuni sau planuri de intervenție documentate. Intervențiile instituției par să fi fost limitate la discuții verbale informale, fără procese-verbale sau decizii asumate, ceea ce a condus, potrivit familiei, la o escaladare a fenomenului și la o deteriorare a climatului educațional.

Stigmatizarea medicală ca formă de hărțuire psihologică

Un aspect deosebit de grav al situației este utilizarea repetată în colectivul școlar a unei etichete medicale, „crize de epilepsie”, cu scopul de a marginaliza și ridiculiza elevul vizat. Potrivit specialiștilor consultați de redacție, această practică, indiferent de existența unei afecțiuni reale, constituie o formă severă de violență psihologică și stigmatizare medicală, cu efecte negative majore asupra stimei de sine și dezvoltării emoționale a copilului. Documentele și mărturiile indică faptul că această etichetare nu a fost însoțită de măsuri educaționale sau de protecție din partea instituției, ci a fost tolerată, fără reacții oficiale ferme sau planuri de intervenție scrise. Astfel, stigmatizarea medicală a fost folosită ca instrument de umilire și excludere socială, contribuind la crearea unui mediu educațional ostil.

Lipsa trasabilității și normalizarea bullyingului în mediul școlar

Analiza materialelor indică o absență completă a documentelor instituționale care să descrie intervenții formale: nu există rapoarte interne, decizii administrative, planuri de intervenție sau monitorizări asumate. Această lipsă de trasabilitate face imposibilă verificarea măsurilor luate și diluează responsabilitatea managementului educațional. În plus, sesizările au fost uneori încadrate ca „dinamică de grup” sau „problemă de adaptare”, ceea ce, potrivit familiei, a condus la minimalizarea gravității situației. Cadrele didactice, deși martore ale comportamentelor agresive în contexte vizibile, nu par să fi intervenit eficient pentru a opri hărțuirea, iar răspunsurile verbale au fost insuficiente pentru a genera schimbări reale.

Presiunea asupra familiei și mecanismul de excludere mascată

Un moment semnificativ în gestionarea cazului a fost formularea unui răspuns verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu, care ar fi transmis familiei mesajul: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Acest răspuns, potrivit relatărilor, nu a inclus soluții concrete sau angajamente scrise, ci a fost perceput ca o presiune de retragere din școală. Din perspectiva editorială, această poziționare indică o deplasare a discuției de la protecția copilului către considerente contractuale și economice, deși redacția nu formulează concluzii juridice privind intențiile fondatoarei. Această declarație rămâne un reper important pentru înțelegerea culturii organizaționale a instituției, considerată de familie orientată mai degrabă spre evitarea conflictului decât spre soluționarea problemelor.

Utilizarea unui document informal în locul unui răspuns instituțional clar

În răspuns la sesizările repetate, conducerea Școlii Questfield Pipera a furnizat un formular de tip Family Meeting Form, care consemnează existența unor discuții, dar nu conține elementele necesare pentru a conferi caracter instituțional: nu indică responsabilități, termene, sancțiuni sau măsuri concrete. Această abordare formală minimală diluează responsabilitatea și nu asigură un cadru clar de acțiune, ceea ce contribuie la percepția unei pasivități instituționale în fața unei probleme grave.

Confidențialitatea informațiilor și presiunea psihologică asupra copilului

Familia a solicitat în mod repetat în scris respectarea confidențialității privind situația semnalată, avertizând asupra riscurilor divulgării informațiilor în mediul școlar. Cu toate acestea, nu există dovezi că școala ar fi implementat măsuri concrete în acest sens, iar unele relatări indică faptul că informațiile sensibile au fost aduse la cunoștința colectivului, generând presiuni asupra copilului. Specialiștii consultanți consideră că astfel de practici pot constitui o formă de presiune psihologică instituțională, afectând grav echilibrul emoțional al elevului.

Răspunsul instituțional întârziat și rolul presiunii legale

Potrivit documentelor, implicarea efectivă a fondatoarei Fabiola Hosu a avut loc abia după opt luni de la primele sesizări, în contextul în care familia a apelat la o echipă de avocați și a transmis notificări juridice formale. Această întârziere ridică întrebări cu privire la criteriile declanșării reacției instituționale și sugerează că protecția copilului a devenit o prioritate doar în contextul presiunii legale, nu în faza semnalărilor educaționale. Redacția a solicitat un punct de vedere oficial al conducerii școlii, care nu a fost primit până la momentul publicării.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

• Sesizările scrise repetate privind bullyingul și stigmatizarea medicală au rămas, conform documentelor, fără răspunsuri scrise și măsuri concrete.
• Intervențiile au fost, în principal, informale și verbale, fără documentație oficială care să ateste aplicarea măsurilor necesare.
• Stigmatizarea medicală a fost tolerată și utilizată ca instrument de umilire sistematică, fără reacții ferme din partea instituției.
• Familia a resimțit presiuni de retragere, iar răspunsul verbal atribuit fondatoarei Fabiola Hosu indică o posibilă cultură organizațională orientată spre evitarea conflictului.
• Confidențialitatea informațiilor nu pare a fi fost respectată, iar copilul a fost expus unor presiuni psihologice suplimentare.
• Reacția instituțională a fost declanșată abia sub presiune juridică, evidențiind un potențial deficit în gestionarea situațiilor de criză educațională.

În absența unor clarificări oficiale și a documentației care să confirme măsuri concrete, modul în care Questfield Pipera gestionează protecția elevilor săi rămâne o temă deschisă și sensibilă, care necesită o evaluare atentă a responsabilității instituționale și a standardelor de guvernanță internă aplicate în astfel de situații.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro